04.07.2009, 00:00
Autor: Augustin MUREŞAN

OTL aşteaptă amenajarea refugiilor de călători

 

Staţiile de tramvai şi autobuz de pe traseele de transport în comun orădene rămân în continuare fără adăposturile promise de firma Communications Media. Deşi firma trebuie să mai predea OTL-ului încă 35 de refugii complet utilate până la sfârşitul lunii, abia în decursul acestei săptămâni au fost începute lucrările de amenajare la 14 astfel de ansambluri metalice.
Orădenii care au circulat în aceste zile cu tramvaiul au putut observa în staţiile din Parcul 1 Decembrie, Facultatea de Medicină, respectiv Parcul Liniştii că au început lucrările de amenajare a alveolelor pentru călători. "Firma Communications Media ne-a informat că în aceste zile va începe lucrările la alte 14 refugii pentru călători, şapte în staţii de tramvai, respectiv cealaltă jumătate în opririle de pe traseele de autobuz. Deocamdată, nu cunoaştem amplasarea exactă a acestora, urmând să le luăm în primire odată ce lucrările sunt încheiate", a declarat Krisztian Bogdan, purtătorul de cuvânt al OTL, adăugând că în continuare regia trimite notificări către constructor. "La data de 31 iulie vom evalua situaţia şi vom putea vedea clar dacă nu s-a respectat înţelegerea. Firma va fi sancţionată, în cazul în care nu finalizează amenajarea refugiilor, în limita care ne-o permite contractul", a încheiat Bogdan. Între timp, în oraş refugiile rămân cu băncile rupte şi pubelele vandalizate, deşi constructorul are datoria de a înlocui orice componentă defectă a ansamblelor. Termenul de predare iniţial nerespectat de Communications Media de 31 ianuarie a fost prelungit cu jumătate de an, deşi nici de data aceasta nu ar părea că constructorul va monta ansamblurile în staţii la timp.

Mai multe ştiri din categoria Social...

Rating: 1,3 / 5 (3 voturi)
Notează articolul:
1/52/53/54/55/5

Comentarii (0):

Nu exista nici un comentariu.