Madonna şi fiica ei lansează o linie vestimentară
O colecţie de haine prêt-à-porter pentru copii creată de cântăreaţa Madonna împreună cu fiica ei Lourdes va fi pusă în vânzare în luna august, în SUA, graţie unui contract exclusiv încheiat cu un mare lanţ de magazine, a anunţat, miercuri, directorul de marketing al grupului, relatează AFP. Naomi Campbell scapă de acuzaţiiŞoferul top-modelului Naomi Campbell, pe care a acuzat-o de agresiune, marţi, a retractat această declaraţie, joi, retrăgându-şi plângerea şi cerându-i scuze renumitului manechin, relatează AFP. Tot articolul Burt Reynolds, operat cu succes pe inimăBurt Reynolds a fost operat cu succes pe inimă, actorul american suferind o intervenţie ce a constat într-un cvintuplu bypass, şi se află în prezent în convalescenţă, primind îngrijiri medicale la domiciliul său din Florida, informează Reuters. Tot articolul Robert De Niro, într-un thriller psihologicActorul american Robert De Niro a acceptat să joace în thrillerul psihologic "The Dark Fields", produs de compania Relativity Media, în care îl va avea ca partener pe Bradley Cooper. Tot articolul Draga Olteanu-Matei - premiul Gopo pentru întreaga carierăActriţa Draga Olteanu-Matei va primi, la cea de-a patra ediţie a Premiilor Gopo, care se desfăşoară pe 29 martie, la Bucureşti, trofeul pentru întreaga carieră, informează organizatorii. Tot articolul Starurile din "Twilight" prezintă OscarurileTaylor Lautner and Kristen Stewart se vor alătura lui Zac Efron şi lui Miley Cyrus în rândul prezentatorilor de anul acesta ai ceremoniei Premiilor Academiei Americane de Film, de pe 7 martie. Tot articolul Rihanna, dată în judecată de antrenoarea de fitnessRihanna a fost dată în judecată, printr-o acţiune depusă la Curtea Superioară din Los Angeles, de antrenoarea ei de fitness, Cindy Percival, care, potrivit TMZ.com, susţine că artista îi datorează 26.000 de dolari pentru serviciile prestate. Tot articolul Sandra Bullock - favorită şi la Oscar, şi la ZmeurăActriţa americană Sandra Bullock ar putea reuşi "performanţa" de a câştiga, în acest weekend, atât mult râvnitul premiu Oscar pentru cea mai bună actriţă, cât şi deloc recomandabila Zmeură de Aur, pentru cea mai proastă interpretare a anului, informează AFP. Tot articolul Mircea Badea se mută din casa părinteascăMircea Badea a decis în sfârşit să se mute din casa părintească după ce marţi dimineaţa părinţii lui s-au trezit cu un musafir neaşteptat. Tot articolul Justin Timberlake şi Cameron Diaz: foşti iubiţi în viaţa reală, împreună pe marele ecranCântăreţul Justin Timberlake şi actriţa Cameron Diaz, foşti iubiţi în viaţa reală, vor forma din nou un cuplu, de această dată însă doar pe marele ecran, cei doi artişti urmând să joace împreună în comedia "Bad Teacher". Tot articolul Naomi Campbell şi-a agresat şoferulNaomi Campbell a fost anchetată, marţi, de poliţia statului New York, după ce şoferul top modelului britanic a declarat că a fost agresat de aceasta. Tot articolul Ana Maria Prodan, mama perfectă - Şi-ar lăsa fetele să pozeze în PlayboySexy-impresara Ana Maria Prodan nu are niciun fel de prejudecăţi: a pozat goală în Playboy, apoi şi-a arătat trupul gol şi când a fost însărcinată. Mai mult, nu ar avea nimic împotrivă dacă fetele sale ar face la fel. Tot articolul Lui Johnny Depp îi place să poarte fustăActorul îl întruchipează pe Pălărierul Nebun din noul film al lui Tim Burton, "Alice în Ţara Minunilor", personaj cu accent scoţian. Depp spune că i-a plăcut în mod deosebit o scenă în care a trebuit să poarte un kilt, componentă a costumului popular al Scoţiei. Tot articolul Starurile din "Twilight" prezintă OscarurileTaylor Lautner and Kristen Stewart se vor alătura lui Zac Efron şi lui Miley Cyrus în rândul prezentatorilor de anul acesta ai ceremoniei Premiilor Academiei Americane de Film, de pe 7 martie. Tot articolul Anna Lesko, bătută şi jefuită în centrul CapitaleiAnna Lesko a dezvăluit, zilele trecute, că a fost bătută şi jefuită în plin centrul Bucureştiului. Tot articolul Elan Schwartzenberg: "Mihaela m-a agăţat într-o discotecă"Într-un interviu acordat revistei Playboy, Elan Schwartzenberg povesteşte cum a fost prima întâlnire a lui cu Mihaela Rădulescu, viitoarea sa soţie. Tot articolul Barack Obama va mânca mai puţine prăjituriPreşedintele american, Barack Obama, va consuma cu mai multă moderaţie deserturile pregătite de bucătarii Casei Albe, a declarat purtătorul său de cuvânt, după ce o examinare medicală a descoperit un nivel al colesterolului prea ridicat. Tot articolul Katie Holmes se pregăteşte pentru al doilea copilSoţia lui Tom Cruise, Katie Holmes, participă la unele întâlniri speciale ale Bisericii Scientologice, ca pregătire pentru a mai face un copil. Tot articolul Liv Taylor se simte obligată să arate bineFrumoasa actriţă, care are un fiu pe nume Milo, în vârstă de 5 ani, din căsătoria cu Royston Langdon, a mărturisit că încearcă să fie atentă la ceea ce mănâncă atunci când lucrează la un nou film. Tot articolul Bob Dylan concertează la BucureştiLegendarul cantautor american Bob Dylan va concerta în România, la Bucureşti, pe 2 iunie, potrivit site-ului oficial al artistului. Locul în care se va desfăşura concertul şi preţul biletelor vor fi anunţate ulterior. Tot articolul Wyatt a plecat de la Pussycat DollsSexoasa Kimberly Wyatt a plecat din trupa Pussycat Dolls, după ce, de câteva luni de zile, se certa cu "şefa" formaţiei, Nicole Scherzinger. Tot articolul Sharon Stone, tot sexy şi la 52 de aniSharon Stone este o frumuseţe veşnică, oricâte riduri şi pete maronii pe piele ar avea. Chiar şi acum, la 52 de ani, actriţa şi-a păstrat intacte sex-appealul şi senzualitatea. Care este secretul ei? Îşi petrece zilele într-o casă minunată. Tot articolul Radu Vâlcan: "Mama şi bunica vor o nepoţică!"Prezentatorul "Poveştirilor adevărate", Radu Vâlcan, trebuie să se pună pe treabă: mama şi bunica sa l-au somat să le facă o nepoţică! Şi asta cât mai repede! "Va veni şi ziua asta şi cred că va fi cel mai frumos cadou pentru ele", spune vedeta de la Acasă TV. Tot articolul Lucian Viziru are o nouă iubităDupă ce a trăit o poveste de dragoste ce a ridicat multe semne de întrebare cu Tania Budi, iată că Lucian Viziru a decis să treacă la altă etapă din viaţa lui şi să se reprofileze. Tot articolul U2 - cele mai mari încasări din muzică în SUA
Membrii trupei irlandeze U2 s-au situat pe primul loc în topul artiştilor cu cele mai mari încasări în Statele Unite ale Americii în 2009, potrivit revistei Billboard, citată de bbc.co.uk. Jim Carrey a devenit bunic la 47 de ani
Jim Carrey a devenit bunic la vârsta de 47 de ani, după ce fiica lui, Jane Carrey, în vârstă de 22 de ani, a dat naştere unui băieţel, vineri, potrivit purtătorului de cuvânt al cunoscutului actor de comedie american, informează accesshollywood.com. |