|
10.03.2010, 00:00 Audienţă record la Gala premiilor OscarCirca 41,3 milioane de americani au urmărit, duminică seara, gala de decernare ale premiilor Oscar, fiind înregistrată cea mai mare audienţă a evenimentului din ultimii cinci ani, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piaţă Nielsen, citat de Reuters.
Audienţa transmisiunii evenimentului a crescut cu 14% faţă de anul trecută, când decernarea premiilor Oscar a fost urmărită de 36,3 milioane de telespectatori. Potrivit companiei de cercetări, circa 70 de milioane de americani au urmărit minim şase minute din transmisiunea galei premiilor Oscar. Analiştii americani spun că această creştere a audienţei s-a datorat, în parte, şi popularităţii filmului "Avatar", aceştia subliniind că dintotdeauna a existat o corelare între încasările din box office şi audienţa premiilor Oscar. Astfel, conform acestora, filmele nominalizate la Oscar ce au avut şi încasări mari determină şi audienţe mari ale transmisiunii TV a evenimentului. În 2008, transmisiunea premiilor Oscar a înregistrat cele mai mici audienţe din istoria televiziunii, când doar 32 de milioane de americani au urmărit gala, dominată, al acea dată, de filme independente. Audienţa a crescut în 2009 cu 13%, când gala a fost prezentată de actorul australian Hugh Jackman şi au fost aduse mai multe schimbări formatului. Mai multe ştiri din categoria Mapamond...Comentarii (0):Nu exista nici un comentariu.
Adaugă opinia ta
|